Love

Iubirea e culoare…şi puţin mai mult de atât! E curcubeul din stropii de rouă şi ploaia răcoroasă dintr-o zi de vară.

Ce e dragostea?

Nici eu nu ştiu.

Mă întreb mereu şi oricât aş încerca să o definesc, mă împotmolesc…iar şi iar.

Dar ştiu ce este iubirea…ce simt când iubesc. Culoare, fericire, bunătate…un altfel de om. Toate combinate cu un strop de gelozie, în special pe timp.

Iubirea mea nu este doar un maldăr de sentimente sau fapte de a demonstra…este El, şi cum mă văd prin ochii lui.

Îl privesc când se trezeşte dis-de-dimineaţă şi-i citesc în ochii lui de copil dulce că ar mai dormi, ar dori să se întoarcă la visul lui dulce. Care vis? Habar nu am! Dar este atât de liniştit şi diferit când îl văd aşa…cum este. Privindu-l fără să-l deranjez de la visul lui frumos.

largeBlândeţe! Mi-a trecut prin minte. De fiecare dată, în fiecare moment, trezeşte în mine o blândeţe fină, enormă, cu gust de ciocolată şi miros de primăvară.

Îl privesc când se implică în munca lui şi dăruieşte bunătate, şi mă micşorez la sufletul lui mare. Bunătate, oferă ajutor fără a cere ceva în schimb…nu oricine o deţine, dar el este aşa cu toată lumea.

Că e seară sau dimineaţă, vorba lui îmi aduce mereu o speranţă. Un pas spre viitor şi, un vis, o iubire de vis îndeplinită!

Iubirea e culoare…şi puţin mai mult de atât! E curcubeul din stropii de rouă şi ploaia răcoroasă dintr-o zi de vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *