Labirint al gândurilor… unde duci tu, oare?

De-a lungul vieții, timpul ne oferă o serie de lecții de care, dacă nu suntem destul de vigilenți, riscăm să ne lovim de „n” ori și să greșim în niște chestiuni aparent simple.

Simplitate… un cuvânt ca orișicare altul. Când ne gândim la asta nu pare chiar atât de complicat, dar privind dintr-un alt context… Dacă nu ne descurcăm într-o situație incontestabil simplă atunci cum putem reuși într-o situație complicată?

Chiar și gândurile ne dau de furcă și ne prind într-o stare de rătăcire… un labirint al gândurilor. Un labirint în care dacă nu găsești drumul corect riști să te pierzi în extrema opusă.

Viața, aparent simplă, este mai complicată ca niciodată… este pur și simplu un semn de întrebare veșnic.

Chiar și așa, unele incertitudini sunt mai frumoase și memorabile decât momentele plănuite. Ce trebuie să facem în acest caz? Doar să avem răbdare, încredere și să acceptăm apariția acestor incertitudini.

Fii simplu și bucură-te de incertitudinile vieții!

Când nimic nu este cert, totul este posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *