Inspiration

Mi-aș dori să fiu bărbat! Mai mult decât un gentleman!

1620Mi-aș dori să fiu bărbat!

Să mă nasc cu acel stil masculin, plin de eleganță și mister. Să dau dovadă de atitudine, bun simț și grație în societate, și să fiu respectat pentru ceea ce sunt.
Să fiu un bărbat cu o ambiție de fier, să muncesc fără jenă, să ofer încredere și suport celor care știu să se comporte omenesc și care încă au „cei 7 ani de acasă”.

Mi-aș dori să fiu bărbat! Oh, da!
anniversarioMi-aș dori să intru în casă în fiecare zi cu flori și ciocolată, să-i șterg lacrimile mamei mele când dă de greu și să-i aduc zâmbetul pe chipul ei drag.
Să-mi îmbrățișez surorile, să zăbovim la povești amuzante și să le ofer încredere în propriile forțe prin încurajări și gânduri pozitive.
Să ofer clipe ce durează o veșnicie, pline de tandrețe și afecțiune dăruite unei singure femei…femeia iubită. Să simtă mereu că este protejată și să știe că doar buzele ei sunt cele care vreau să le sărut. Să-i șoptesc cuvinte dulci și să-i alint trupul cu sărutări pătimașe. Să-i ridic privirea și să-i ofer încrederea necesară pentru a prinde aripi să viseze și să zboare.
Să fiu tată de fată. Să dansez cu fiica mea în fiecare secundă, 2014-10-06-baby22194_1280să o protejez de la prima vedere, să-i ofer un umăr pe care poate plânge și libertate în propriile alegeri. Să fiu și tată de băiat și să-l învăț cum să devină un bărbat demn de respect, onest și bun la suflet.

Mi-aș dori să fiu bărbat! Mai mult decât un gentleman!
Cuvinte spuse din sufletul unei femei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *